Un blog ca un jurnal de bord, personal, eu sunt comandatul, eu sunt vasul, eu sunt punctul de pornire și destinația sunt tot eu. Voi pleca dinspre mine ca să mă găsesc, într-o altă lume (cum tot mi se spune). Am hotărât să fac public ce se vede prin ochelarii mei pe parcursul călătoriei în America cu escală de două săptămâni în Germania.
E pentru prima dată când plec din România pentru o perioada mai lungă. Să începem de la următoarele premise: eu iubesc România, iubesc oamenii de acolo, nu m-am săturat, nu sunt dezgustată așa că îmi iau jucăriile și dezertez. În România mi-am găsit întotdeauna locul, oamenii, Biserica, inspirația, evenimentele, spectacolele, proiectele, protestele, țelurile, mă identific cu râul, munții, ramul, nu mă identific cu clasa politică care cică mă reprezintă așa că mă revolt. Mă revolt cu bucurie, împreună cu oameni frumoși, cântând, râzând, sărind (“Cine nu sare, nu vrea schimbare”).
Despre Germania pot să spun că mă simt extraorinar de bine, totuși nu e „acasă”:
Modul în care oamenii ăștia lucrează, se bucură, se ceartă, mă fascinează. O fac cu atât de mult bun simț! Se vede oriunde te întorci un fel de simplitate, dar nu superficialitate, un fel de discreție, o cultură de înaltă clasă, asimilată, asumată. Și ei sunt uneori nemulțumiți, dar, câțiva jurnaliști scriu despre președinte că s-a compromis într-o anumită situație, președintele se retrage discret (spun discret gândindu-mă la discursul marinarului nostru încăpățânat, cum spunea un prieten bun “perseverența netalentatului” ) fără ca oamenii să fie nevoiți să iasă în stradă. Înțelege faptul că menirea lui este să-i reprezinte, dacă acest lucru nu se mai întâmplă, înseamnă că mandatul lui a luat sfârșit. Asta se datorează unor ziariști cu lentila curată și coloană vertebrală care înțeleg că situația țării e mai importantă decât o eventuală casă nouă.
Câteva cuvinte despre oamenii cu care îmi petrec aceste zile: minunați! Oameni creativi care lucrează mult, totuși găsesc energia necesară ca după ce vin de la muncă să se retragă în sala de repetiții si sa mai „muncească” puțin, cu voie bună și glume-n program, în același timp dedicați si disciplinați, raspectându-și părerile unul altuia. În timpul pauzelor aberăm, râdem. Poate nu toți nemții sunt așa, dar aceștia pe care îi cunosc eu sunt creativi, le plac provocările, competiția, nu își iau cuvântul înapoi, sunt modești, nu sunt aroganți, îți respectă granițele și cu foarte multă demnitate îți impun granițele lor. Când pun mâna pe ceva nu se lasă până nu o termină nemțește. A da, în metrou majoritatea au câte o carte sau un ziar în mână, tantiile de la magazin îți zâmbesc și îți spun prețul în engleză dacă le saluți în engleză, la doctor, în sala de așteptare găsești 10 numere din National Geografic și în gară la tot pasul mici programe cu mersul trenurilor care nu au întrziere, bătrânii nu se împing la intrare, și la toboganul de la piscină este un mic semafor unde copii sunt atenți când se face culoarea verde ca să nu aterizeze în apă unii peste alții. Detalii mici care fac diferența. Totuși ceva care mă deranjază, filmele dublate în germană ,sună oribil deși au o industrie întreagă dedicată pentru asta, totuși ei par destul de mulțumiți.
America? Deocamdată am doar niște preconcepții : tărâmul manipularii și a zâmbetelor false, totuși familia mea cu copiii lor de care mi-e foarte dor, mulți prieteni. Să nu uităm că totuși e locul unde mulți artiști au găsit inspirația pentru a da naștere unor opere gigantice, asta mă liniștește puțin.
M-am înarmat cu niște cărți importante pentru cele trei luni petrecute acolo:
Biblia – bineînțeles, recomandate de mami și tati începând de la 0 ani și câteva luni
Masele și puterea – Elias Canetti – recomandare: Alina Frâncu și Andu Boariu, mulțumesc!
Povestiri despre om – Constantin Noica – Mulțumesc Oana Ianuli mai ales pentru semnele de carte!
Citadela – Antoine Saint-Exupery – recomadare: Keli, mulțumesc!
O scurta istorie a românilor povestită celor tineri – Neagu Djuvara
Repetițiile – George Banu
Arta și percepția vizuală – Rudolf Arnheim – recomandare Keli, mulțumesc!
Poezii – Nichita Stănescu
Câteva bloguri pe care le recomand mai departe:
Aurora Martin – http://www.stelian-tanase.ro/zona-libera/aici-sunt-banii-dvs-de-aurora-martin/
Marius Cruceru – http://mariuscruceru.ro/cine-sint/
Oleg Garaz –http://www.oleggaraz.com/search/label/Dulapul%20cu%20eseuri
Nora Iuga – http://noraiuga.wordpress.com/
Mihai Goțiu – ca să vedem ce se intamplă cu Roșia Montană și alte nazbâtii ale demnitarilor – http://voxpublica.realitatea.net/gotiu
Paul Socol – că mi drag și scrie toate prostiile ce-i trec prin cap –http://psi-mtome.blogspot.com/2012/02/noi-vrem-respect-parazitii.html?zx=56777015e72e43f3
În materie de muzică – discografia Pink Floyd, îmi ajunge deocamdată
azi http://www.youtube.com/watch?v=y8Kupc5TtHw
Cu acestea fiind spuse, îmi iau la revedere, din nou repetiții cu , aici și pagina lor oficială unde puteți asculta muzică bună, un fel de Back Street Boys Reloaded 🙂
siminazan.wordpress.com 